Poezie de metrou
Era duminica dimineata. Ma trezisem si eu ca omu' pe la 11 si primesc un telefon ca trebuie sa ajung la eroilor in juma' de ora. Arunc niste pantaloni pe mine si plec...pe drum imi aduc aminte ca am uitat niste lucruri...sa mananc, sa ma spal, eh, detalii...pe la Unirii 1 incep sa ma trezesc...era ceva dubios in aer si nu-mi dadeam seama ce...in jurul meu oameni argintii...da, argintii...ma frec bine la ochi si vad ca de fapt nu erau extraterestrii, erau actori de la Masca...tineau un spectacol d'ala in statia de metrou, se chema "Statuile"...Abia intrasem si eu in atmosfera ca vine un "grafiti pe roti" insotit de un tiuit groaznic...Intru in metrou (ca ma grabeam, altfel as mai fi stat cu statuile de la Masca, ca erau simpatice asa tacute cum erau ele) si cativa francezi comentau uimiti despre spectacolu din statie. Aveau un aer de oameni culti...cred ca erau dintr-o orchestra ceva...in aceeasi statie intra un ciocolatiu burtos cu un fes pe ceafa si cu o vioara ragusita... incepe sa cante o arie cunoscuta, nu stiu cum se cheama ca nu prea le am, dar era una de coracon cunoscuta...Pentru cateva momente am avut un sentiment foarte misto...aveam o buna-dispozitie ca dupa un somn lung de weekend, in jurul meu se vorbea frantuza, printre darele de vopsea de pe geamurile vagonului se intrezarea o piesa de teatru iar la urechi ma gadila vioara minoritarului care chiar le avea cu arcusul...in sfarsit intelegeam ce vroia sa zica un hipiot francez beat crita pe care il intrebasem in vama vara asta de ce dracu' a venit in Romania si el mi-a spus printre ragaituri si cu un accent de "sacrebleu" ca "aici e cultura"...si ce-am mai ras de el atunci...pai bine ma, tu viii din Francia aici la noi la Romanica in cautarea culturii?!?...ei bine, in dimineata aia cred ca intelegeam ce vroia sa zica...
Pana am ajuns la Eroilor, m-am trezit la realitatea monotona, dar a fost frumos...asa..cateva statii...acum imi pare bine ca nu mi-am luat Ipod sa stau cu el in urechi cand ma dau cu metrou'... realitatea asta poate fi chiar simpatica uneori...
Era duminica dimineata. Ma trezisem si eu ca omu' pe la 11 si primesc un telefon ca trebuie sa ajung la eroilor in juma' de ora. Arunc niste pantaloni pe mine si plec...pe drum imi aduc aminte ca am uitat niste lucruri...sa mananc, sa ma spal, eh, detalii...pe la Unirii 1 incep sa ma trezesc...era ceva dubios in aer si nu-mi dadeam seama ce...in jurul meu oameni argintii...da, argintii...ma frec bine la ochi si vad ca de fapt nu erau extraterestrii, erau actori de la Masca...tineau un spectacol d'ala in statia de metrou, se chema "Statuile"...Abia intrasem si eu in atmosfera ca vine un "grafiti pe roti" insotit de un tiuit groaznic...Intru in metrou (ca ma grabeam, altfel as mai fi stat cu statuile de la Masca, ca erau simpatice asa tacute cum erau ele) si cativa francezi comentau uimiti despre spectacolu din statie. Aveau un aer de oameni culti...cred ca erau dintr-o orchestra ceva...in aceeasi statie intra un ciocolatiu burtos cu un fes pe ceafa si cu o vioara ragusita... incepe sa cante o arie cunoscuta, nu stiu cum se cheama ca nu prea le am, dar era una de coracon cunoscuta...Pentru cateva momente am avut un sentiment foarte misto...aveam o buna-dispozitie ca dupa un somn lung de weekend, in jurul meu se vorbea frantuza, printre darele de vopsea de pe geamurile vagonului se intrezarea o piesa de teatru iar la urechi ma gadila vioara minoritarului care chiar le avea cu arcusul...in sfarsit intelegeam ce vroia sa zica un hipiot francez beat crita pe care il intrebasem in vama vara asta de ce dracu' a venit in Romania si el mi-a spus printre ragaituri si cu un accent de "sacrebleu" ca "aici e cultura"...si ce-am mai ras de el atunci...pai bine ma, tu viii din Francia aici la noi la Romanica in cautarea culturii?!?...ei bine, in dimineata aia cred ca intelegeam ce vroia sa zica...
Pana am ajuns la Eroilor, m-am trezit la realitatea monotona, dar a fost frumos...asa..cateva statii...acum imi pare bine ca nu mi-am luat Ipod sa stau cu el in urechi cand ma dau cu metrou'... realitatea asta poate fi chiar simpatica uneori...
Etichete: melancolice